Unul dintre cei mai buni jucători ai Universității din acest debut de sezon, Emil Gargorov (foto), nu va putea juca în partida cu Poli Timișoara. Bulgarul s-a accidentat în jocul cu Steaua, din etapa a doua, și nu a putut fi recuperat în timp util pentru partida de duminică. Gargorov nu a jucat nici în meciul de la Buzău, cu Victoria Brănești, pierdut de Universitatea cu 1-0.
Bănățenii nu renunță la Moraes
Deși atacul merge strună în acest start de sezon, Timișoara se gândește serios să mai aducă un vârf, iar acela este golgheterul Gloriei Bistrița. Poli nu a renunțat la ideea achiziționării lui Moraes, însă transferul se va face doar dacă Timișoara o elimină pe City. „În momentul ăsta, sincer, nu mă gândesc la un atacant. Mai avem timp până în septembrie. Putem să îl luăm atunci”, a spus Daniel Stanciu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER